Pentru Sfanta Taină a Cununiei este nevoie de:
- Copie după certificatul de căsătorie civilă, adăugând numele şi domiciliul mirilor şi al naşilor, numărul de telefon și adresa de email
- Mirii trebuie să se mărturisească (spovedească), acolo unde este posibil se recomandă şi naşilor să urmeze exemplul finilor
- Naşii să fie cununaţi religios
- Două lumânări(pentru naşi-semn al luminii lui Hristos)
- Verighete(pentru miri-semn al legăturii neîntrerupte a dragostei dintre cei doi soţi)
- O sticlă cu vin dulce şi un pahar de sticlă (din care vor bea mirii vinul binecuvântat de preot)
- Pişcoturi sau cozonac
- Să înştiinţeze din timp preotul paroh
Notă: Roşu-este necesar; Negru-dacă există posibilitate;
Sfânta Taină a Cununiei se săvârşeşte (poate avea loc) numai în biserică, doar în cazuri excepționale(extraordinare) se săvârșește în altă parte şi numai cu inştiinţarea şi binecuvântarea episcopului, in cazul nostru-IPS Serafim Joantă (Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord), motivând de ce nu se poate în biserică.
Slujba de mulţumire la 25, 50 și 75 de ani de căsătorie:
Această slujbă este una de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binecuvântarea revărsată, binefacerile şi darurile primite de a lungul timpului trait impreuna.Împlinirea a 25 de ani căsătorie sau de împreună vieţuire este numită „cununia de argint“, cea de la împlinirea a 50 de ani de căsătorie poartă numele de „cununie de aur“, iar la împlinirea vârstei de 75 de ani de căsătorie, este numita „cununie de platină“.
Notă:-pentru această slujbă luaţi legătura cu Preotul paroh.
Vă rugăm să citiţi şi învăţătura despre Sfânta Taină a Cununiei (Nunţii)
Ce este nunta?
Nunta este Sfânta Taină prin care, după făgăduinţa mirelui şi miresei, dată liber în faţa preotului, de a trăi împreună, în iubire, toată viaţa, pentru a naşte şi a creşte copii şi a se ajuta reciproc, li se împărtăşeşte harul dumnezeiesc care întăreşte şi înalţă însoţirea lor naturală, prefăcând-o într-o desăvârşită şi curată legătură morală, într-o unitate după chipul legăturii dintre Hristos şi Biserică.
Ce deosebire este între căsătoria civilă şi nunta creştină?
Căsătoria civilă este o însoţire pe viaţă între un bărbat şi o femeie, prin liber consimţământ în condiţiile legii, adică are la bază un contract plecând însă de la afecţiunea reciprocă, pe când nunta creştină, care presupune în prealabil căsătoria civilă ca aşezământ natural, este o însoţire sfântă, făcută cu binecuvântarea lui Dumnezeu în Biserică printr-o sfântă Taină, prin Taina Nunţii sau Cununiei, care sfinţeşte iubirea şi legătura celor însoţiţi. De la început, de când Ziditorul a făcut pe om, căsătoria apare ca un aşezământ natural, legat de însăşi natura omului, dar de origine divină, instituit prin cuvintele: „Şi a zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor asemenea lui” (Fac. 2, 18).
Apoi a binecuvântat însoţirea bărbatului cu femeia, zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi Pământul şi-l stăpâniţi” (Fac. 1, 28). Dar legătura aceasta, decăzută prin păcat, Mântuitorul o restaurează şi o înalţă la rangul de Taină. Astfel El ia parte la nunta din Cana, pe care o sfinţeşte prin prezenţa Sa şi prin prefacerea apei în vin (Ioan 2, 1-11). Sf. Apostol Pavel înfăţişează nunta ca pe o Sf. Taină, asemenea celei mari a unirii dintre Hristos şi Biserică: „Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efes. 5, 31-32).
Unde se cuvine să se facă slujba Cununiei?
Slujba Cununiei se cuvine să se facă în biserică, deoarece Cununia este una din cele şapte Taine şi aici e locaşul sfânt în care se săvârşesc şi celelalte Sfinte Taine şi pentru că aici se adună şi Biserica în înţelesul ei de comunitate, adică obştea credincioşilor din care face parte şi care, în felul acesta, se bucură şi ia parte împreună cu noi la unul din cele mai de seamă prilejuri de bucurie din viaţa noastră, după cum ia parte şi la necazurile şi durerile noastre. De aceea, săvârşirea cununiei în casă este îngăduită numai rareori şi numai din motive bine întemeiate, cu dezlegarea arhiereului, care hotărăşte de la caz la caz.
Când nu se pot face nunţi?
Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se pot face nunţi în următoarele zile şi
răstimpuri de peste an:
a) In cele patru posturi de peste an, ca şi în toate zilele de post din cerite şi ospetele ce însotesc de obicei nunta nu se potrivesc cu pocăinţa şi înfrânarea pe care ne-o impune postul: în Paresemi este îngăduiţă la nevoie logodnă şi aceasta numai în ziua Bunei-Vestiri (dacă nu cade în săptămâna Patimilor) şi în Duminica Floriilor.
b) în săptămâna brânzei (sau săptămâna albă), care este socotită ca vreme de pregătire pentru post.
c) în săptămâna luminată (dintre Duminica Paştilor şi Duminica Tomii), în Duminica Rusaliilor, în răstimpul dintre Crăciun şi Bobotează, precum şi în ajunul tuturor Praznicelor împărăteşti, pentru ca veselia nunţilor să nu întunece sau să ne facă să uităm bucuria duhovnicească a celor mai mari sărbători creştine.
Care este rostul naşilor la cununie?
Rostul şi datoria naşilor la cununie sunt aceleaşi ca ale naşilor de la botez. Ei sunt martori şi chezaşi ai tememiciei făgăduinţelor făcute de viitorii soţi unul faţă de altul şi ai trainiciei legăturii pentru tot restul vieţii. De aceea pun mâna pe cununii, atât atunci când sunt puse pe capul mirilor, cât şi atunci când sunt luate. De regulă ei sunt aceiaşi de la botez, sau urmaşii lor, şi trebuie să fie ortodocşi şi cu bună vieţuire creştinească, purtându-se faţă de miri ca nişte părinţi şi învăţători ai acestora. În timpul slujbei, naşii ţin în mână făclii aprinse, simbol al curăţiei mirilor, al luminii darului de sus şi al bucuriei nuntaşilor.
Sunt îngăduite de Biserică a doua şi a treia nuntă?
A doua şi a treia nuntă erau privite odinioară de Biserică cu mai multă asprime şi îngăduite numai ca un pogorământ făcut pentru slăbiciunea firii omeneşti. De aceea, erau însoţite de unele epitimii, sau canoane de pocăinţă (opriri de la Sf. împărtăşanie), Astăzi însă, deoarece asemenea căsătorii au devenit mai dese, Biserica e nevoită să le îngăduie şi să le binecuvinteze, pentru a nu lasa pe cei împreunaţi cu legatura trupească, să traiască în păcat, fără binecuvântarea lui Duznnezeu.
E îngăduită a patra nuntă?
A patra nuntă e socotită de Biserică drept o fărădelege, de aceea preoţii sunt opriţi de a o sluji, sub pedeapsa caterisirii.
Ce trebuie să ştie şi să păzească mirii?
«Trebuie să ştim că ei ce se însotesc prin nuntă s-au însoţit de la Dumnezeu şi sunt curaţi cu chemarea Celui Curat. Să păzească deci unul faţă de altul nunta neîntinată şi în pace, să vieţuiască în cucernicie. Cei ce au luat unire de la Dumnezeu, pentru cinste, dragoste întru curăţie, însoţirea într-un gând şi în pace, să le păzească unul cu altul, ca un odor, pentru ca să nu li se ceară să dea răspuns de curăţie şi de celelalte lucruri dumnezeieşti; şi să se îngrijească nu numai de trupul lor, ci mai cu seamă de sufletele lor… căci într-acest chip şi Dumnezeu va fi cu dânşii. Pe fiii lor să-i crească „întru frică şi învăţătura Domnului”, precum învaţă dumnezeiescul Pavel (Efes. 6, 4), şi din cele ce câştigă de la Dumnezeu să miluiască pe fraţii cei săraci, ca şi ei să fie miluiţi şi să se
învrednicească împărăţiei cerurilor, împreună cu fiii lor».
Să nu uite mirii că legătura cu care Taina nunţii uneşte pe bărbat şi femeie este sfântă şi veşnică, pentru că este binecuvântată şi consfinţită de Biserică, adică întărită de Dumnezeu însuşi. Precum auzim în Apostolul ce se citeşte la cununie, această legătură e asemanată de Sf. Apostol Pavel cu legatura sfâtă şi tainică dintre Hristos şi Biserică (Efes. 5, 23 ş.u.). Ea trebuie să rămână deci trainică şi statornică şi nu poate fi desfăcută pentru orice nepotrivire trecătoare, sau pentru alte pricini mărunte care tulbură din când în când pacea şi liniştea căminului. Supărările şi necazurile, mici sau mari, de care nimeni nu este scutit în viaţa, pot umbri uneori înţelegerea şi armonia ce trebuie să dăinuiască între soţi; dar ele nu sunt temeiuri pentru divorţ, adică pentru desfacerea căşniciilor. „Şi vor fi cei doi un trup…” zice Sfântul Apostol Pavel despre cei ce se însoţesc prin Taina nunţii (Efes. 5, 31). «Şi pe care i-a unit Dumnezeu, omul să nu-i despartă…», adaugă Biserica, citând pe Mântuitorul. Numai păcatul adulterului de care s-ar face vinovat unul din soţi dă celuilalt dreptul de a rupe legătura căsătoriei, pângărită prin păcat. Şi numai moartea desparte vremelnic pe soţii care s-au iubit în această viaţă, pentru ca să-i unească din nou, pentru veşnicie, în cealaltă viaţă.
Sursa: Învățătura de Credință Creștină Ortodoxă, Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și cu binecuvântarea și purtarea de grijă Înalt Prea Sfințitului Iustinian, Patriarhul României, la anul 1952 de Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, retipărită în anul 1992 la București, în anul 1993 la Cluj iar în anul 1996 la Iași. Ediție electronică APOLOGETICUM, 2006